Prima pagina · Administrativ Bisericesc · Anunţuri · Diverse · Fotografii · Contact13 Decembrie 2017
Calendar
Protopopiat
Noutăţi-Ştiri
Activitate
Recomandări
Conferinţa preoţească-octombrie 2008
CulturalLuni 20 octombrie în sala de şedinţe a Protopopiatului Ortodox Român din Lugoj, a avut loc obişnuita conferinţă preoţească. Tema conferinţei din această toamnă s-a referit la „Educaţia moral – religioasă a tinerilor” şi a fost susţinută de către părintele Nicolae Ciucure de la parohia Sinersig.

Conferinţa a fost precedată, aşa cum este obiceiul, de slujba de Te-Deum oficiată în biserica „Adormirea Maicii Domnului” începând cu ora 9:00 iar începând cu ora 10:00 în sala de şedinţe s-a desfăşurat conferinţa propriu-zisă.

În cuvântul de deschidere P.On. Ioan Cerbu a salutat prezenţa oaspeţilor de la Centrul eparhial reprezentat prin P.On. Vicar Aurel Miculescu şi P.On. Consilier Sorin Lungoci. La rândul său părintele vicar şi-a exprimat bucuria reîntâlnirii cu preoţii protopopiatului Lugoj, transmiţând totodată din partea ierarhilor eparhiei noastre, cele mai bune urări şi gânduri de bine şi sănătate. A urmat apoi susţinerea referatului după care, pe marginea temei prezentate s-a luat cuvântul de către preoţii Marius Oroian de la parohia Chizătău, Ioan Şandru de la parohia Balinţ şi Mircea Maier de la parohia Buziaş II.

În partea a II-a a conferinţei părintele consilier Sorin Lungoci a prezentat în detaliu proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” îndemnând totodată pe preoţi să se integreze în acest proiect pentru o mai bună şi prosperă activitate catehetică în parohie în ceea ce ţine de educarea copiilor şi adolescenţilor în spiritul Evangheliei lui Hristos.

În ultima parte s-au discutat probleme diverse de administraţie şi organizare .

Vezi imagini