Prima pagina · Administrativ Bisericesc · Anunţuri · Diverse · Fotografii · Contact20 August 2017
Calendar
Protopopiat
Noutăţi-Ştiri
Activitate
Recomandări
Parohia Duboz cu filia Cadăr

Biserica "Învierea Domnului" 1925, 110 familii cu 230 credincioşi;
filia Cadăr, biserica "Învierea Domnului" 1862, 105 familii cu 210 credincioşi,
preot Ionuţ Cristea

Parohia Duboz

Documentele amintesc despre existenţa satului încă din anul 1333. În anul 1399, cum mărturiseşte istoricul maghiar, Dorovschi, satul aparţinea familiei de nobili români Dan iar mai târziu a primit numele de Danfy.

Până în anul 1945 în Duboz exista o biserică de lemn însă aceasta nefiind aşa de bine consolidată a cedat la furtuna di anul 1945.

Biserica de azi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este zidită din cărămidă şi a fost ridicată în anul 1925. Este în stil moldovenesc, pictată în tempera şi iconostasul în ulei. Lucrările de pictură au fost efectuate în anul 1943 de către pictorul Alexandru Pop.

La data de 15 august 1943 a avut loc sfinţirea biserici de către Înalt Preasfinţitul Vasile Lăzărescu, mitropolitul Banatului.

În parohie au păstorit următorii preoţi:

1. Constantin Demetrievici 1767;
2. Petru Ioanovici 1780;
3. Matei Popovici 1843;
4. Sava Popescu 1866;
5. Ioan Popovici 1891;
6. Isaia Sucu 1899-1936;
7. Ioan Vasii 1938-1980;
8. Nicolae Cherlea 1981- 2007;
9. Ionuţ Cristea 2008 - prezent

În decurs de 27 de ai, de când păstoreşte preotul Nicolae Cherlea, sfânta biserică din Duboz a fost zugrăvită de mai multe ori, iar în anul 2002 s-au efectuat lucrări majore la sfânta biserică, care au fost binecuvântate la data de 9 noiembrie 2003 de către Preasfinţitul Lucian Lugojanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, prilej cu care părintele Nicolae Cherlea a primit distincţia de iconom.

Filia Cadăr


Localitatea Cadăr, aşezământ cu o veche şi străbună tradiţie creştin ortodoxă, a avut în decursul timpului mai multe lăcaşe de rugăciune, despre care avem unele atestări scrise sau însemnări în cronici.

Prima confirmare scrisă pentru biserica din Cadăr este antimisul sfinţit la 1743 de către Arhiepiscopul Arseni „ patriarh" iliric .

Cronica şcolară a învăţătorului Alexandru Lazăr consemnează următoarele. "Doi oameni bătrâni din comuna noastră, anume Dimitrie Popovici şi Paia Lăutaşu spun că, în partea nord vestică a comunei, la o depărtare de circa 200 metri, lângă drumul ce duce spre Berini, a fost o cruce după ritul gr. ort. rom., iar peste drum de cruce un teritor mic, care deşi nu era îngrădit şi se afla în pământ arător, nu se ara şi se considera sfânt. Pe acel loc zice că a fost o biserică românească." După consemnarea învăţătorului Alexandru Lazăr, biserica existentă înaintea construcţiei bisericii de lemn din vatra noului Cadăr, ar fi fost acoperită cu tulei.

A doua confirmare scrisă o constituie tot un antimis al episcopului Moise Putnic din anul 1779 .

Biserica de lemn care s-a demolat în anul 1903, pentru construcţia noii biserici, a fost construită în anul 1780, după afirmaţia inventarului făcut de preoţii Ion Miocovici şi Alexa Gheorghiu. Această biserică era zidită din lemn şi avea o lungime de 13,5 m şi 6 m lăţime, iar înălţimea zidului de 2 m, era acoperită cu şindrilă şi zidurile erau proptite. Pe locul unde a fost sfântul prestol al vechii biserici s-a ridicat un monument care are în vârf cruce care se afla în vârful turnului vecii biserici.

Actuala biserică cu structura de rezistenţă din zidărie şi o singură turlă, a fost zidită în perioada 1903-1904.
Prima săpătura la fundament s-a realizat la 21 iunie 1903.

La 21 iulie 1903 s-a pus piatra fundamentală a bisericii. Sub stâlpul drept al criptei se află îngropat un memoriu lângă care s-au pus monede de aur, argint, nichel şi fier. Sub stâlpul din stânga s-au pus osemintele ce s-au aflat când s-au făcut săpăturile la fundaţia bisericii noi.

În curtea bisericii se află mai multe morminte dintre care al preotului Alexa Gheorghiu, a preotului Natan Cărăbaş, Persida, fiica lui Gheorghiu şi soţia lui Natan, Sima Jurca, Pavel Hegheş, ţărani fruntaşi ai comunei şi mormântul unei fiice a preotului Florea Sura din Vălişoara. în colţul sud-estic al curţii se află cripta veche a baronului.

Biserica a fost zidită de arhitectul Ianoş Karsay din Timişoara.

Sfinţirea provizorie a bisericii s-a făcut la 17 Octombrie 1904 de către Protopresbiterul Buziaşului Ioan Pepa, preotul local Eugeniu Gheorghiu, şi a preotului Isaia Sura din Duboz, preotul Emil Gheorghiu din Şoşdea şi a părintelui monah Macarie Guscă de la mănăstirea din Bocşa.

Primii preoţi cunoscuţi, care au slujit sfânta biserică din Cadar, au fost consemnaţi în statistica din 11.06.1766 a eparhiei Timişoara, districtul Ciacova sunt: preot Mihail Popovici şi preot Gruia Moiţilovici. în statistica din 02.11.1776 se consemnează paroh al parohiei Cadăr, preotul Gruia Moiseev, hirotonisit la data de 01.11.1765, iar Cadărul este amintit cu 94 case.

O menţiune specială pentru faptul că atât preotul Mihai Popovici cât şi preotul Gruia Moiţilovici erau născuţi în Cadăr, cea ce confirmă existenţa unei puternici comune bisericeşti şi o tradiţiei a ortodoxismului.
De altfel comuna Cadăr a dat pe parcursul timpului mai mulţi slujitori ai bisericii dintre care amintim pentru ultima perioadă pe preot, Emil Gheorghiu, fost paroh în Şoşdea, preotul Valeiu Corbuş, fost paroh în Hodoni, preotul Ioan Jurca în prezent paroh al parohiei Sânandrei.
Dintre preoţii care au slujit sfânta biserică din Cadăr se remarcă în mod deosebit Tovie R. Perian. Preotul Tovie R. Perian, a îmbogăţit mult inventarul sfintei biserici, ca şi al parohiei şi a colaborat la „Foaia Dicezeană". A fost membra supleant al comisiei de buget al Adunării eparhiale a episcopiei Caransbeşului. În anul 1915 a înfiinţat coral bisericesc . A slujit sfânta biserică din Cadăr din anul 1908 până în anul 1947, ca paroh activ, apoi din 1947 până în anul 1953, postul fiind vacant, a slujit ca pensionar.

În cei o sută de ani biserică a avut mai multe lucrări de întreţinere şi modernizare dintre care amintim, realizarea instalaţiilor interioare de iluminat electric, reparaţii tencuieli, zugrăvirea şi pictarea.

Biserica actuală, ca şi cele anterioare, sunt lăcaşe sfinte de rugăciune şi închinare, lăcaşe în care majoritatea cădărenilor au primit lumina sfintei taine a botezului sau au făcut ultimul popas înaintea trecerii în lumea celor drepţi.

Dealtfel lucrările mai sus menţionate, au fost binecuvântate la data de 17 octombrie 2004 de către Preasfinţitul Lucian Lugojanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

BARONII DE CADĂR
Familia Duca


Familia Duca a avut o origine aleasă, arborele familiar mergând până la împăratul Constantin cel Mare . Strămoşul familiei Duca ar fi, după legendă, un erou mitic din vechime, cu numele Dacucas, după studiile făcute de baronul Geza Duca şi consemnate în Cronica parohială de preotul T.R.Perianu.
„Prin veacul al Xl-lea a dat imperiului sub împăratul Isac Comneanul pe un prim ministru, mai târziu el însuşi împărat ca Constantin al X-lea, iar mai târziu pe împăratul bizantin Ioan al IlI-lea şi mulţi alţi înalţi demnitari civili şi militari.
După căderea imperiului bizantin, familia macedo-română Duca nu s-a prăpădit ca cele mai multe familii nobile ale imperiului, ci prin veacul al XVII-lea aflăm urmaşi de-ai ei pe tronul Moldovei şi a Munteniei. O altă viţă a ajuns în Rusia, unde se susţine până în zilele noastre. Un timp s-a întunecat originea princiară ale Duca-eştilor, dar în jumătatea a doua a veacului al XVIII-lea revine virtutea strămoşească în sângele tânărului cadet inginer din regimentul româno-iliric nr 13, Petru Duca" .


Petru Duca (1755-1822)

Fiul lui Mihail al V-lea Duca (1716-1792) care a imigrat la Oszek în anul 1726. A fost mareşal campestru, general comandant al Banatului, şeful marelui stat major al arhiducelui Carol în contra lui Napoleon, membru al consiliului suprem de război, cavaler al ordinului Maria Terezia. Pentru meritele sale a fost investit cu demnitatea de baron al imperiului, pe atunci sfântul imperiu roman, apoi cu baronatul austriac şi ungar, cu demnitatea de magnat şi indigenatul staurilor boeme şi membru ereditar al Casei magnaţilor. A fost posesor al celor mai înalte ordine europene. împroprietărit cu domeniile Cadăr şi Sipet, adăugându-se tot atunci predicatul „ de Cadăr".
Nefîind căsătorit a adoptat ca fiu pe nepotul său de frate Ştefan Duca (1801-1867).Fiul lui Ştefan Duca a fost Emil Duca(l834-1885), tatăl lui Gheza Duca.

Gheza Duca(1866-1913)

Baronul Gheza Duca s-a născut la 21 decembrie 1866 în Cadăr din părinţii: Emil Duca şi mama Ecaterina Duca . A fost botezat de către parohul Alexa Gheorghiu primind în botez numele de Gheza, Ştefan şi Ladislau, devenind coreligionar 5 al cădărenilor.
A crescut printre copii românilor şi a locuitorilor din Cadăr, comună pe care o iubea şi o respecta numind-o adesea după unele mărturii rămase," satul meu, lumea mea" fapt ce 1-a determinat mai târziu să devină un vajnic apărător al românilor şi intereselor acestora. O situaţie deosebită a constituit-o intervenţia pe lângă ministrul cultelor Apponyi pentru susţinerea predării limbii române în şcoli.
După terminarea liceului a absolvit academia orientală din Viena, după care a intrat în diplomaţie ocupând funcţia de ataşat al legaţiei austro-ungară din Bucureşti, apoi, ataşat al legaţiei austro-ungară din Atena , secretar de legaţie la Belgrad, la Lisabona, consilier de legaţie la Stuttgart şi Constantinopol, însărcinat cu conducerea afacerilor legaţionare la Haga. A fost deputat dietal în cercul Sasca, cerc curat românesc. În 1912 a primit titlul de ambasador extraordinar şi ministru plenipotenţiar, în plan local a fost ales preşedinte al comitetului parohial Cadăr, deputat al sinodului Dicezial de Caransebeş şi deputat al Congresului Naţional Bisericesc.
A fost căsătorit cu Ioana Nicolici, fiică a baronului Feodor Nicolici. Starea materială a baronului şi a familiei sale a fost înfloritoare, încercând să dezvolte şi o activitate industrială sub conducerea sa directă, prin înfiinţarea unei mari întreprinderi pentru exploatarea fierului, întreprindere cu capital francez..
S-a stins din viaţă la data de 22 februarie 1913 în sanatoriu Low din din Viena în urma unei operaţii de apendicită care a avut urmări nefaste.
Înhumarea s-a făcut la Biserica ortodoxă din Cadăr la data de 25 februarie 1913, rămăşiţele pământeşti fiind depus în cripta familiei aflată sub altarul bisericii.
La serviciul religios pentru odihna răposatului a participat; Episcopul Dicezan Miron Cristea, viitorul patriarh al României, care a săvârşit prohodul răposatului asistat de Părintele Arhimadrit Filaret Musta, Protopresbiterul Ioan Pepa, Părintele Dr. Iosif Tr. Bădescu, prof. preot Gheorghe Petrescu, preoţi locali şi din satele învecinate. A cântat deosebit de armonios vestitul cor din Lugoj sub conducerea maestrului Ion Vidu. Au asistat: Corniţele suprem şi vicecomitele Comitatului Timiş şi ai Comitatului Caraş-Severin. Protopretorul cercului Buziaş, prim-medicul districtului pretorial Buziaş, Dr. Valer Branişte, directorul ziarului român Drapelul din Lugoj, reprezentanţi ai domeniilor şi ai fiscului, reprezentanţi ai ziarelor maghiare, ai bisericii reformate din Tormac, profesori, avocaţi apropiaţi ai baronului, membri ai familiei baroni, conţi, baronese, contese, locuitori ai Cadărului şi a satelor învecinate şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor civile.